VIDEO RadRover 6 Plus, bicicleta electrică perfectă pentru munte și străzile din orașele aglomerate

de: Ciprian Ioana
21 07. 2021

Pandemia a crescut cererea pentru mijloace de mobilitate rapide și prietenoase cu mediul. Modelul de bicicletă electrică RadRover 6 Plus se încadrează perfect în peisaj.

Producătorii de biciclete electrice se bucură de un mare succes în această perioadă. Cererea e susținută, mai ales în marile orașe aglomerate, acolo unde se caută soluții pentru decongestionarea traficului prin mijloace inteligente de mobilitate.

O companie din America de Nord, care se recomandă unul dintre marii producători din domeniu, e cel mai bun exemplu. Cei de la Rad Power Bikes au obținut o finanțare de 150 de milioane de dolari de la investitori mari precum Morgan Stanley. Iar banii sunt folosiți fix pentru a produce biciclete electrice.

Cel mai recent model scos pe piață se numește RadRover 6 Plus, costă aproape 2.000 de dolari și promite multe.

VIDEO RadRover 6 Plus, bicicleta perfectă

RadRover 6 Plus e o bicicletă electrică ce se remarcă din prima grație anvelopelor de mari dimensiuni. Față de precedentul model, lansat în 2015, are mult mai mult de atât.

În primul rând, vine echipată cu frâne pe disc hidraulice, pentru o putere mai mare de oprire (o premieră pentru o bicicletă Rad). RadRover, de dimensiuni mari, are, de asemenea, un motor cu angrenaj personalizat, care oferă o putere de 750 W, comparativ cu 500 W – bateria de pe modelele precedente.

În cazul RadRover 6 Plus, bateria nu e externă, e integrată. Are și un afișaj unde sunt prezentate statistici în timp real, cum ar fi starea de încărcare a bateriei, puterea de ieșire, kilometrajul de declanșare, timpul și un indicator al farurilor.

Noul model RadRover e prezentat drept o bicicletă de zi cu zi, suficient de versatilă pentru călătorii, navete și trasee.

RadRover 6 Plus e deja disponibilp pentru precomandă în SUA și Canada. Prețul e de 1.999 de dolari.

Dacă vrei să ai ceva referințe, cu ce să compari, n-ar strica să arunci o privire și pe acest articol. Acolo îți povesteam despre un alt model de bicicletă electrică, de la Civilized Cyclesm care îți aduce aminte de celebrul scuter Vespa. Prețul e unul pe măsură, evident.